Analiză. Îngrădirea participării politice a imigranților

România este foarte restrictivă în domeniul drepturilor politice și civile ale imigranților, începând cu Constituția și continuând cu legislația și practica poliției. Nu este vorba doar de accesul la vot, ci și la dreptul de a realiza petiții, de a participa la evenimente politice sau alte activități relevante.

Politologul Ovidiu Voicu, coordonator al cercetării Barometrul Integrării Imigranților și directorul departamentului de politici publice al Fundației pentru o Societate Deschisă, a realizat o analiză asupra fenomenului

4987930997_feba192745_o

“Studiul internațional MIPEX III, publicat în 2011, plasa România pe ultimul loc din cele 31 de state analizate în ceea ce privește participarea politică a imigranților. În acest an, cel mai probabil în luna mai, va fi publicat raportul actualizat al cercetării MIPEX. Probabil că România se va afla pe același ultim loc la acest indicator, pentru că situația nu s-a schimbat deloc. Tocmai de aceea este util să ne reamintim care sunt barierele în calea participării politice a imigranților, cu precădere a celor din țări terțe.

Atunci când vorbim de participare politică nu ne limităm la dreptul de a alege și de a fi ales. Includem indicatori care se referă și la exercitarea altor drepturi fundamentale: participarea la evenimente politice, petiții, asociere cu scopuri politice. Pentru toate aceste situații, legislația românească, începând cu legea fundamentală, impune restricții majore participării politice a imigranților.

Constituția României prevede că doar cetățenii au dreptul de a alege (Articolul 36) și de a fi aleși (Articolul 37), cu excepția cetățenilor altor țări membre UE cu domiciliul în țara noastră. Aceștia pot să aleagă și să fie aleși în alegeri locale (Articolul 16), dar doar pentru Consiliul Local și cel Județean, nu și pentru Primar. Cetățenii europeni pot desigur să voteze și să candideze pe listele din România pentru Parlamentul European, în conformitate cu tratatele europene. Aceste prevederi sunt reluate și în legislația specifică, respectiv Legea nr. 67 din 25 martie 2004 Republicată pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale (art. 4^1) și Legea Nr. 33 din 16 ianuarie 2007 republicată privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European (art. 5).

Pe scurt, resortisanții țărilor terțe care nu au dobândit cetățenia nu pot alege și nu pot fi aleși. Una din condițiile pentru obținerea cetățeniei este șederea legală și continuă de cel puțin opt ani în România (sau cinci ani pentru persoanele căsătorite cu cetățeni români). În această perioadă, imigranții lucrează sau fac afaceri în România și participă la consum, plătind astfel taxe și impozite direct și indirect. Legislația le interzice să aibă un cuvânt de spus cu privire la ce se întâmplă cu banii plătiți de ei. Din această perspectivă, tot mai multe țări acordă imigranților drepturi politice, inclusiv pentru participarea la vot, cel puțin la nivel local, considerându-i astfel, firesc, membri cu drepturi egale ai comunității. Este un efect al schimbărilor globale produse de fenomenul migraționist, care schimbă paradigme.

În România, în timpul dezbaterilor privind reforma constituțională începute în 2013, Comisia specială a Parlamentului nu a luat în considerare modificarea articolelor în cauză din legea fundamentală. Nicio organizație non-guvernamentală nu a transmis astfel de propuneri Comisiei și nici un parlamentar nu a depus un astfel de amendament. Reluarea discuției în Parlament, anunțată pentru acest an, ar putea fi un prilej pentru o dezbatere cu privire la integrarea politică a imigranților.

Tot legislația, de data aceasta cu un nivel mai jos, împiedică și implicarea politică a imigranților prin alte metode. Ordonanța de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România spune în articolul 4: „Străinii nu pot organiza pe teritoriul României partide politice ori alte organizații sau grupări similare acestora și nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupa funcții și demnități publice și nu pot iniția, organiza sau participa la manifestații ori întruniri care aduc atingere ordinii publice sau siguranței naționale”. Sancțiunile pot merge până la anularea dreptului de ședere, adică expulzare.

Acest text este tipic pentru filozofia statului român privind imigrația, bazată aproape exclusiv pe control. Însăși Strategia Națională privind Imigrația are un singur obiectiv strategic din cele cinci despre integrare; celelalte sunt despre control. Este grăitor că responsabilă cu domeniul este o instituție de forță, Poliția, și nu una de incluziune, asociată Ministerului Muncii.

Textul citat din OUG 194/2002 are repercusiuni majore, cunoscând că în România atât Jandarmeria cât și Poliția au tendința de a reacționa exagerat împotriva propriilor cetățeni care „îndrăznesc” să își utilizeze drepturile Constituționale la protest, cu atât mai mult împotriva unor străini. Dacă o organizație a imigranților și-ar stabili un obiectiv precum convingerea Consiliului Local să deschidă sau să finanțeze un centru pentru integrarea străinilor, acesta ar putea fi asociat unui scop politic și organizația ar deveni similară partidelor politice. Membrii ei ne-cetățeni ar putea fi pedepsiți. Similar, orice manifestare poate fi interpretată contrară ordinii publice, deci prezența unui imigrant la un marș i-ar putea atrage expulzarea. Tocmai pentru că instituțiile române sunt cunoscute pentru maniera abuzivă în care interpretează astfel de prevederi, în practică, majoritatea imigranților se abțin de la implicare civică. Nu este de mirare că cele mai multe din acțiunile organizațiilor de imigranți sunt culturale.
Această situație limitează în mod vădit drepturi fundamentale ale unor oameni ce nu au nicio vină. Spre deosebire de dreptul la vot, care cere modificarea Constituției, un proces dificil și de lungă durată, relaxarea condițiilor în care imigranții pot participa politic este mai ușor de făcut și cere mai ales o viziune modernă asupra rolului pozitiv al diversității în viața unei societăți.

Până acum însă, nici măcar sub titlu de curiozitate, instituțiile române responsabile cu gestionarea imigrației nu și-au pus problema în acești termeni. Este o lipsă importantă a strategiei românești cu privire la integrarea străinilor ce aleg să locuiască, să trăiască, să muncească în România. Noua Strategie privind imigrația, pentru perioada 2015-2018, așteptată și aflată în mare întârziere, ar putea să aducă o noutate în acest domeniu, probabil nu prin textul inițial, dar măcar prin dezbaterea publică asociată ei.”

Sursă CDCDI

Sursă foto: Flickr, alcantar214

Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor website-ului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *