Interviu. Câțiva refugiați și valul problemelor

Înaintea declanșării valului de refugiați și imigranți, România părea, pe hârtie, o țară ospitalieră pentru străini. Apoi societatea s-a divizat.

Unii români au început să protesteze împotriva primirii străinilor, politicienii au refuzat inițial să accepte refugiații propuși de UE, chiar dacă numărul acestora era, teoretic, nesemnificativ. Apoi țara a acceptat să primească cei aproximativ 6,000 de refugiați, dar autoritățile s-au trezit că nu pot construi noi centre de cazare pentru aceștia, fiindcă localnicii se opun. De frică, unii țărani au ieșit cu furcile. În alte zone au fost primiți de săteni în gospodăriile lor.

Am stat de vorbă cu reprezentantul unei organizații umanitare despre ce se întâmplă în România cu refugiații. Cătălin Albu e directorul executiv al JRS România, care asistă imigranții din țară de peste un deceniu. Bătrâni fără adăpost cu ajutor social de 140 de lei pe lună, familii care ajung pe țărmul Mării Negre după ce au fugit de război, refugiați care au pierdut totul în afară de propria viață.

Vietnamese Refugees

În România, ajutarea acestor persoane pare o cursă cu obstacole, în special din cauza dezinformării cetățenilor și din lipsa politicilor la nivel de stat. Soluțiile trebuie încropite. În cazul altor probleme sociale lipsa fondurilor e principala piedică, dar în situația imigranților și a refugiaților succesul nu e garantat nici de bani.

După ce au primit fonduri de la Ambasada S.U.A pentru refugiații sosiți pe mare, cei de la JRS România au constatat că nu îi pot folosi pe toți, fiindcă nu există un mecanism prin care să colaboreze cu poliția de frontieră, pe partea financiară. Autoritățile aveau nevoie de fonduri, dar nu le puteau accepta, explică Albu. Acesta a auzit de funcționari publici care dau bani de la ei pentru a ajuta refugiați.

În loc să fie rezolvate, problemele sunt fentate de politicienii care declară că situația e sub control și lansează mesaje pentru a-și crește popularitatea. Fiindcă în prezent numărul refugiaților și al imigranților din România este foarte mic, disfuncțiile sistemului nu sunt evidente decât celor implicați. Când vor deveni vizibile pentru restul, va fi prea târziu.

Interviu de Laura Ștefănuț

 

Organizația JRS România a fost la fața locului când au sosit refugiați pe Marea Neagră, în România. Ce s-a întâmplat?

Cătălin Albu: În 2014 au sosit cei mai mulți, peste 300 de oameni, mulți dintre aceștia fiind copii și femei din țări precum Afganistan, Irak, Iran, Siria, Somalia și Pakistan. Ultimul grup a ajuns în Constanta în luna februarie 2015, vreo 70 de persoane.

Noi, fiind acolo, am constatat nevoile și că ele nu erau luate in calcul de poliția de frontieră, fiindcă nu se așteptau la așa ceva. Era nevoie de cazare, hrană, medicamente, îmbrăcăminte, materiale de igiena, translatori — de la momentul depistării pe mare a acestora, până la predarea lor către centrele regionale de cazare.

JRS România a asigurat un minim de asistență din fondurile sale private. Am aflat polițiștii au dat bani din buzunar pentru a-i ajuta.

 

Cătălin Albu, director JRS România

Cătălin Albu, director JRS România

S-a găsit finanțare pentru acești refugiați, în cele din urmă?

Cătălin Albu: JRS România a obținut fonduri de la Ambasada SUA, în valoare de aproximativ 17,000 USD, care să vină în sprijinul poliției de frontieră, în vederea acordării unor ajutoare de urgență. Deși am avut mai multe dialoguri, nu am reușit să colaborăm în vederea achizitionării și predării bunurilor către poliția de frontieră. Am incercat să declanșăm un protocol, dar suntem încă în discuții. E un organism destul de militarizat.

În general, tendința este să se comporte ca și cum au de toate, apare reticența de a primi ceva. Mi-a amintit de cazul Colectiv, unde spitalele cereau doar cu ușa inchisă. Momentan, stăm cu banii în cont, dar am obținut acordul Ambasadei ca fondurile să poată fi folosite și pentru punctele de frontieră pe uscat.

Ce se va întâmpla în continuare cu refugiații sosiți pe mare?

Cătălin Albu: Îngrijorarea noastră recentă este legată de informația potrivit căreia ruta pe mare ar fi fost securizatăCred că se încearcă blocarea acesteia, o altă barieră care se construiește în jurul Europei. Oamenii care ar avea nevoie de protecție vor fi lăsați pe afară.

 

Urma să deschideți, în 2016, un centru de cazare și asistență pentru imigranți tolerați, la Mădăraș (județul Harghita). De ce s-a opus comunitatea locală?

Cătălin Albu: Urma să punem în funcțiune un centru privat pentru cazarea a 18 străini, niște oameni vulnerabili cărora să le oferim mai multe opțiuni decât în centrele de custodie publică urbane, unde stau închiși — spre exemplu, activități de ergoterapie. Aveam stabilit parteneriat cu fundația Freres, dar când am început să căutăm forță de muncă din localitate, vestea că vin imigranții s-a răspândit și localnicii s-au alarmat.

Vreo 150 de oameni s-au coalizat și au mers cu furcile în fața centrului, pentru a opri demersul. Liderul amenința cu violența fizică. Asistenților le era teamă pentru siguranța lor și a viitorilor imigranți.

Nu ai cum să implementezi un astfel de proiect fără susținerea comunității locale.

Au mai fost cazuri în care s-a renunțat la construirea unor noi centre pentru refugiați.

Cătălin Albu: Nemulțumirea populaței a explodat la momentul știrilor potrivit cărora urma să se înființeze trei centre noi pentru refugiați în țară. Atitudinea a fost preluată și de autoritățile locale. Nu s-a încercat oferirea unor explicații sau purtarea unui dialog cu populația și autoritățile locale.

Toate propunerile de înființare au fost retrase treptat din cauza nemulțumirilor.

Cu ocazia prezentării publice a bilanțului IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări n.r.) pe anul 2015, critica, sau autocritica, a fost aceea că este nevoie de o analiză înainte de a se propune înființarea centrelor.

Da, ar trebui o analiză, să îți dai seama unde îi duci, unde există posibilitatea de integrare. Galați, spre exemplu, e o zonă cu șomaj mare. Pe de altă parte, nu îi poți duce pe toți în București, dar există zone mai bune decât altele. Totodată e importantă și opinia populației din regiune.

În plus, e necesară infomarea populației și a autorităților, altfel lumea va continua să se panicheze.

 

Voi ați avut parte de reacții negative față de proiectele voastre?

Cătălin Albu: Am avut campanii de informare și conștientizare a populației. Spre exemplu, după atacurile teroriste, pentru a semnala că nu se poate generaliza, că refugiat nu înseamnă terorist. Am fost surprinsi neplăcut de faptul că niciun străin nu s-a asociat cu această campanie. Pe de alta parte, vocea celor care criticau campania era foarte violentă. Organizația noastră a primit e-mailuri de la mai multi oameni “terorizați de invazia teroriștilor și a islamiștilor”. Aceștia ne considerau vinovați de aducerea refugiaților. 

Când am lansat cateva campanii prin care am vrut să colectăm haine, alimente și o sumă modică de bani, foarte puține persoane au dat curs, majoritatea donațiilor fiind obținute tot de la persoane cu care JRS a mai colaborat anterior.

Stigmatizarea refugiaților a condus la o lipsă totală de încredere față de sistemul cotelor aprobat de România, fiind ridicate multe semne de întrebare din partea populației, unele justificate. Totuși, se conturează tot mai mult un radicalism al românilor față de această falsă problemă, atitudine pe care o regăsim chiar și în rândul intelectualilor. Nu de multe ori, am fost dezamăgiți chiar de prieteni sau cunoștințe de la care nu ne așteptam la astfel de reacții. Un alt efect putea fi obținut dacă autoritățile competente ar fi oferit informații clare și la timp.

Asistarea refugiaților și a imigranților pare o cursă cu obstacole în România. Ce cazuri de colaborări fericite ați întâlnit?

Cătălin Albu: Au existat și comunități de oameni care și-au oferit sprijinul, cazuri de succes de integrare inregistrându-se chiar și în mediul rural, cum ar fi la Șomcuta Mare, unde este un centru de cazare și oameni au fost primiți cu brațele deschise de țăranii locali. Azilanții din centru au primit invitația de a lucra în micile gospodării din zonă, în special toamna, la cules de mere, prune, la cosit. Au fost recompensați cu roadele pământului sau cu mici sume de bani.

Și în mediul urban există numeroase exemple pozitive, cum ar fi Asociația Studenților la Medicină din București, care s-a implicat in mai multe campanii alături de JRS. Am întâlnit multe exemple de oameni generoși, dispuși să ajute imigranții, fie să-i angajeze, fie să îi cazeze chiar în casele lor.

Am întâlnit ofițeri ai Inspectoratului General pentru Imigrări care se implică cu totul și incearcă să rezolve cazurile refugiaților, să îi ajute.

Ce povești de refugiați te-au impresionat de-a lungul timpului?

Cătălin Albu: Îmi vine în minte acum Kodzaga Mujo, un bătrân de 75 de ani, care trăiește ca refugiat într-un centru din București, cu ajutor social de 142 de lei pe lună. Singurul lui prieten e un maidanez și singura avere constă în doi saci cu haine și obiecte personale. Am și scris despre povestea lui.

mujo-7

Kodzaga Mujo

 

Și cazuri fericite?

Cătălin Albu: Chiar unul dintre angajații organizației noastre, David Kaybanda, refugiat din Rwanda. Deși este la o vârstă înaintată, a reușit să facă față tuturor provocărilor și a obținut acum doi ani cetățenia română. Era in culmea bucuriei cand a luat de la politie cartea de identitate. 

Nu și-a pierdut simtul umorului niciodată și are o poveste incredibilă de viață, fiind supraviețuitorul genocidului din Rwanda. Acum, se adresează cu expresii precum „noi românii” sau „există la noi în România un proverb care spune…”

David Kaybanda, foto: JRS România

David Kaybanda, foto: JRS România

Au apărut discuții legate de religia musulmană a refugiaților. Voi sunteți o organizație cu background creștin. Cum vă raportați la religie în astfel de situații?

Da, s-a pus și problema falsă a religiei. Organizația noastră este un ONG înființat potrivit legii, nu este o organizație creștină. Noi acordăm servicii nediscriminatoriu. Ni s-a reproșat cp tocmai noi, catolicii, dorim să aducem musulmani în țară. Astfel de afirmații te lasă perplex…

Cum ți se pare că gestionează România situația refugiaților și a imigranților, la nivel instituțional?

Cătălin Albu: S-a înființat un Comitet Interministerial Coaliția Națională pentru Integrarea Refugiaților, unde au fost create mai multe grupuri de lucru împreună cu ONG-uri din domeniu.

În prezent, proiectul este blocat, aparent din rațiuni politice. Ideea era să fie incluse și ministerele sau autoritățile locale în procesul de integrare al imigranților, care e gestionat acum doar de Inspectoratul General pentru Imigrări — o idee foarte bună, singura cale eficientă pentru un proces de succes.

Pana in prezent, problematica refugiatilor a fost una foarte putin cunoscuta in exterior. Numarul mic al acestora nu a suscitat interesul publicului larg pana acum si a generat un interes minim al autoritatilor pentru rezolvarea unor probleme care tin in special de integrarea străinilor — cursuri de calificare adaptate nevoilor, simplificarea sistemului de obtinere a cetateniei, reglementarea sistemului de echivalare a diplomelor etc. S-au produs cu greu schimbari de ordin practic sau legislativ. Autoritățile au considerat că dacă rezolvă probleme va exista riscul ca acestia sa fie discriminati pozitiv sau se va incuraja migratia catre Romania.

Cred că din aceleași motive chiar și organizația noastră s-a lovit mereu de dificultăți în accesarea diverselor fonduri private din România.

Urmărește-ne și pe facebook 

Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor website-ului.

 

“Se fac cercetări preliminare, majoritatea solicită azil și refugiații sunt în general cazați la Galați, cât li se procesează actele. Sunt intervievați, în special pentru a se afla informații de tipul cine sunt călăuzele. Procesul durează în medie trei luni (poate fi de o lună sau un an, mai ales dacă sunt pornite procese). Apoi au dreptul să stea in centre între 6 și 9 luni, după care pot rămâne doar cei care sunt incadrați ca persoane vulnerabile. În general sunt acceptați ca azilanți, dar mulți pleacă mai departe, România e țară de tranzit” (Cătălin Albu)

2 thoughts on “Interviu. Câțiva refugiați și valul problemelor

Leave a Reply to Lidia Bradley Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *