Medicii străini pe care România nu îi primește

12316155713_829f9a1104_o

În timp ce doctorii români sunt ademeniți de statele vestice, România nu permite decât unei mici categorii de străini să profeseze medicina. Chiar dacă au făcut rezidențiatul în țară, străinii care nu vin din UE, Elveția sau Spaţiul Economic European, nu pot profesa. Excepție fac cei care se căsătoresc cu români sau obțin rezidență permanentă în țară.

Luciana Lăzărescu, expertă în migrație și drepturile omului, crede că tocmai acești imigranți ar putea fi o soluție la exodul specialiștilor români. Împreună cu mai multe organizații și zeci de medici au trimis o petiție către ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, pentru schimbarea legislației. Petiția a rămas fără răspuns.

Între timp, specialiștii români continuă să plece, descurajați, în primul rând, de un sistem insuficient finanțat. Un studiu realizat de colegiul medicilor arată că 83% dintre medicii din România sunt nemultumiți de nivelul salarizării. Într-o perioadă de numai 7 ani, numărul doctorilor care au părăsit ţara a depășit 15.000 de persoane, iar România are printre cei mai puțini medici pe cap de locuitor, din Europa.

Am discutat cu Luciana Lăzărescu despre imposibilitatea străinilor de a profesa medicina în România, dar și despre alte probleme ale imigranților.

articol de Laura Ștefănuț

 

Cum v-a venit ideea de a lansa petiția pentru ca medicii străini să poată lucra în România?

Condițiile restrictive pentru obținerea dreptului de liberă practică în Romania pentru medicii din state terțe, care au făcut studiile și rezidențiatul la noi, erau cunoscute de multă vreme. Anterior, s-au mai formulat recomandări de îmbunătățire a politicilor și legislației.

Prin petiție am încercat, pe cât posibil, să obținem susținere publică. Studenții străini la medicină și medicii rezidenți au fost în mod special țintiți de promovare și s-au mobilizat într-un timp relativ scurt.  

Care sunt problemele de care se lovesc imigranții când vor să profeseze, după ce și-au făcut rezidențiatul și studiile în România?

Pur și simplu nu au drept de liberă practică, decât dacă sunt membri de familie ai cetățenilor români, ai cetățenilor UE/SEE sau Confederației Elvețiene. Sau dacă au ședere permanentă în România.

Care este situația celor care au diplomele luate din state terțe?

Pentru cei care au diplomele luate in state terțe, e aproape imposibil să practice pentru că nu există protocoale de recunoaștere a diplomelor decat pentru statele cu care Romania a încheiat acorduri bilaterale.

Ce s-a întâmplat după ce ați trimis petiția?

Petiția a fost trimisă Ministerului Sănătății la sfârșitul lunii iunie și nu am primit încă un răspuns.

Ce crezi că frânează modificarea legislației, pentru a permite străinilor să devină medici? 

Este o chestiune politică și o chestiune de mentalitate, din moment ce țări europene de imigrație – cum sunt Germania, Franța, Irlanda, Marea Britanie – nu au avut o problemă să acorde drept de liberă practică medicilor străini cu studii absolvite în România.

Lipsa voinței politice e combinată cu o atitudine reactivă. Adică luăm măsuri abia după ce situația e suficient de gravă.

Pe de altă parte, românii par primitori cu imigranții. Ești co-autoarea unui studiu care prezintă această concluzie.

Principalele concluzii sunt că, deși opinia publică este neutru-favorabilă imigrației și imigranților, statul român nu are o abordare proactivă și sistematică de atragere și de integrare a acestora. Instituțiile publice, cu excepția Inspectoratului General pentru Imigrări, sunt prea puțin preocupate de problemele străinilor, pentru că numărul acestora este foarte mic. Un alt aspect sensibil și foarte important pentru perspectivele de viitor ale unui străin în România este educația, iar participarea școlară a copiilor imigranți este foarte scăzută, ceea ce indică dificultăți de acces și lipsa unei informări adecvate a părinților.

În general, se consideră că statele est-europene sunt cele mai puțin favorabile față de imigranți, în ceea ce privește opinia publică. De ce ar fi România altfel?

În România, imigranții nu sunt vizibili – sunt foarte puțini raportați la populația generală, undeva în jurul cifrei de 0,3%. Fiind atât de puțini, ei nu sunt percepuți ca o competiție pe piața muncii pentru lucrătorii români. Oricum, atitudinea neutru-pozitivă a populației față de imigranți poate fi puțin nuanțată: românii sunt mai deschiși față de anumite categorii – de exemplu cei independenți economic – și în anumite condiții – cum ar fi disponibilitatea locurilor de muncă pe piață. Dacă numărul ar fi mai mare și resursele limitate, poate că situația ar sta puțin diferit.

Dintre țările est-europene, Grecia este in mod special reticentă în a accepta imigranții, dar să nu uităm că poziția geografică face din Grecia una dintre porțile de intrare a străinilor în Europa. Și s-a dovedit că în momente de criză, societățile care se confruntă cu un număr mare de imigranți, pe care îi percep ca amenințare, devin din ce în ce mai puțin tolerante.

La nivel statal au existat schimbări în bine în domeniul legislației pe migrație?

Îmbunătățiri semnificative față de anii anteriori au apărut la muncă, datorită intrării în vigoare, la sfârșitul anului trecut, a unui act normativ care aduce câteva schimbări. Spre exemplu, una dintre modificările importante scutește studenții de obligația de a obține permis de muncă pentru a se angaja 4 ore pe zi. Ne așteptăm ca eliminarea acestuia să ducă la creșterea gradului de ocupare în rândul studenților. Obținerea permisului de muncă era un proces birocratic, destul de lung și costisitor (aprox. 200 EUR), care era în sarcina angajatorului. Pentru un student care are dreptul să lucreze numai 4 ore pe zi, efortul era disproporționat mai mare decât beneficiile.

Este însă prea devreme să spunem care a fost impactul în practică al acestor schimbări.

La nivelul migrației în România, care sunt principalele probleme?

Lipsa unei viziuni coerente privind migrația și deci a unor obiective clare ale politicilor de imigrație – pentru că politicile de emigrație lipsesc cu desăvârșire – în ciuda faptului că cele două componente ale migrației sunt complementare. Apoi lipsa de implicare a autorităților furnizoare de servicii publice, de la primării până la școli, inspectorate școlare, agenții de ocupare, etc.

În prezent coordonați un program legat de discriminarea asupra imigranților. Ce arată primele date?

Suntem încă în faza de culegere a datelor pentru raportul de cercetare despre discriminarea imigranților în accesul la drepturi civile. Până acum pot spune că experiențele sunt foarte diverse și discriminarea instituțională – acolo unde există – este strâns legată de necunoașterea drepturilor de către ambele părți – imigranți și autorități.

Cu certitudine, în legislația românească avem prevederi discriminatorii privind străinii și acestea vor face obiectul unei analize separate. Din partea populației ne-au fost raportate remarci tendențioase sau jignitoare, majoritatea cu tentă rasistă, dar cazurile au fost relativ rare. Mai multe persoane au semnalat practici și remarci discriminatorii din partea agenților de poliție în uniformă, deci în timpul serviciului, ceea ce este extrem de grav, având în vedere că menirea poliției nu este să agreseze, ci să apere cetățenii.

Ce sperați să obțineți prin acest proiect?

În primul rând o imagine a zonelor în care discriminarea este cu predilecție prezentă în experiențele străinilor din România și a impactului pe care îl are asupra perspectivelor de viitor și deciziei de a rămâne sau a pleca. În al doilea rând, un punct de pornire pentru alte proiecte care urmăresc promovarea drepturilor omului și egalității de tratament.

Apoi, vrem să atragem atenția autorităților publice că practicile discriminatorii sunt o realitate care poate și trebuie să fie combătută prin cultura instituțională, iar străinilor, imigranților – cum sunt numiți în proiect – vrem să le oferim metodele de a se opune tratamentului discriminatoriu și de a-l sancționa, indiferent cine este agentul sau ce uniformă poartă.

 Foto: Amison, flickr

 Ne poți urmări și pe facebook.

Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor website-ului.

One thought on “Medicii străini pe care România nu îi primește

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *